Alegerile tale sunt definite de valori?

Alegerile ne definesc viața. Suntem mereu puși în situația de a face o alegere, însă câte dintre alegerile noastre sunt autentice și câte sunt influențate de mesajele pe care le primim de la cei din jur?

Avem tendința să ne comparăm mereu cu ceilalți și fără ca măcar să ne dăm seama, putem să preluăm acțiunile celorlalți chiar daca nu sunt neapărat cele mai potrivite pentru noi. Știai că în timpul unui zbor cu avionul, există o șansă cu 30% mai mare să cumperi ceva dacă persoana din scaunul alăturat cumpără? 🤯 Sau că probabilitatea ca un cuplu să divorțeze poate să crească atunci când prietenii lor divorțează?

E greu de crezut, dar acest fenomen e cat se poate de real. Când însă facem alegeri pe pilot automat, doar ne îndepărtăm de la viața pe care ne-o dorim cu adevărat pentru noi și ajungem în schimb să trăim viața altor persoane. Și automat, asta duce la o lipsă de împlinire.😔

☀️Tocmai din acest motiv este atât de importantă cunoașterea valorilor personale. Atunci când știi ce contează cu adevărat pentru tine, acest lucru se reflectă în toate alegerile pe care le faci, de la o simplă vacanță 🏞️ până la alegerea unui partener de viață 👫.

Când îți sunt clare valorile tale, faci alegeri care îți servesc, și care te aduc mai aproape de o viață cu sens PENTRU TINE. Căci nu este despre alegeri corecte vs greșite, ci alegeri autentice și semnificative pentru tine.